Comandantul Poliţiei Feteşti a demisionat
Scandalul de la vîrful Poliţiei Feteşti s-a finalizat, cum altfel?, chiar cu demisia şefului Adrian Dănilă. Fostul comandant a ales singur să părăsească «barca» Poliţiei Feteşti, la schimb cu un post în cadrul IPJ Ialomiţa.
Transferul anului în Ialomiţa. Caracatiţa RAJA se pregăteşte să preia Urban Slobozia
Anul 2011 debutează în forţă. Potrivit unor informaţii confirmate neoficial, la sfîrşitul anului trecut reprezentanţii RAJA Constanţa au venit la Slobozia pentru a discuta cu autorităţile locale posibila preluare a SC Urban.
Peste 2500 de firme au «dispărut» din mediul de afaceri
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, radierile voluntare de firme au cunoscut o creştere alarmantă în Ialomiţa, de peste 650%. Aşadar, economia judeţului şi-a a continuat şi anul trecut deriva.
Consiliul Judeţean Ialomiţa, obligat să respecte criteriile legale de acordare a alocărilor bugetare
Bugetul judeţului pentru 2011 reprezintă în acest moment principala preocupare a administraţiei judeţene. Deşi niciunul dintre oficiali nu cunoaşte valoarea totală a fondurilor care urmează să fie alocate judeţului Ialomiţa în acest an, aparatul administrativ judeţean lucrează la stabilirea bugetelor celor 66 de unităţi administrative conform criteriilor legislative în vigoare.
Vremea azi

Un secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, în inspecţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia
În cursul dimineţii de marţi, 11 ianuarie a.c., secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Geza Molnar a venit la Spitalul Judeţean Slobozia pentru a decide care sînt măsurile care se impun într-o astfel de situaţie.
Un singur caz de infecţie cu Rotavirus recunoscut oficial la Spitalul de Urgenţă Slobozia
Potrivit unor declaraţii de ultimă oră, doar un singur caz din cele 11 suspecte de infecţie cu Rotavirus a fost confirmat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Informaţia aparţine managerului Vasile Olaru care recunoaşte că astfel de infecţii sînt comune la nivelul unităţii spitaliceşti pe care o conduce.
O angajată a Casei de Pensii, în comă după ce a fost dată afară
Întreg sistemul public se restructurează. De la Prefectură la ultima Agenţie înfiinţată din dorinţe guvernamentale, toate instituţiile publice disponibilizează. Noile strategii guvernamentale pentru redresarea economiei româneşti prevăd un aspect clar: reducerea cheltuielilor bugetare
Medicamentele bolnavilor, furate din magazia Spitalului
Scandalurile ce aduc în centru cea mai mare unitate sanitară din judeţ, respectiv Spitalul de Urgenţă Slobozia, par să nu se mai sfîrşească.
sursa: independentaonline.ro
Gigi Manea sustine ca austeritatea va relansa PD-L
Presedintele PD-L Slobozia, Gigi Manea, apreciaza ca propria formatiune va putea putea recastiga procentele pierdute in sondaje ca urmare a masurilor de austeritate luate de Guvern in acest an, „daca va sti sa explice populatiei care vor fi beneficiile acestor decizii”.
Social democratii slobozeni au inceput anul in forta
Pentru Organizatia Municipala a PSD Slobozia, anul ce tocmai s-a incheiat a fost intr-adevar unul dificil, dar perioada a fost trecuta cu brio fiindca, asa cum spune liderul Alexandru Stoica, membrii acesteia s-au mobilizat foarte bine.
sursa: ziarulimpact.ro
Info trafic
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa informează că la această oră (08.50) pe raza judeţului traficul rutier se desfăşoară în condiţii de vizibilitate foarte redusă, nefiind înregistrate evenimente rutiere.
sursa: guraialomitei.com