Poliţiştii de la structurile teritoriale de analiză şi prevenire a criminalităţii, rutieră, de ordine publică şi investigaţii criminale le vor da sfaturi elevilor din clasele I-VII privind siguranţa rutieră, le vor vorbi despre dispariţiile de minori, le vor prezenta modalităţi de autoprotecţie în diverse situaţii şi de siguranţă pe internet, dar le vor prezenta şi cazuri de delincvenţă juvenilă, comportamente antisociale sancţionate de lege.
Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intraţi în anturaje dubioase!
Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător! Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii!
Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!
Atenţie la ‘lumea virtuală’!
Poliţiştii îi sfătuiesc pe copii să nu ofere date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.
Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia Rutieră recomandă celor mici:
Să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!
Să nu se deplaseze cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor!