Primarul din Turcineşti, dosar penal pentru un prejudiciu de un milion de lei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au deschis dosar penal pe numele primarului din Turcineşti pentru modul în care acesta a „rezolvat” problema alimentării cu apă a localităţii, chestiunea respectivă fiind una care durează de ani de zile.
Mai mult, tot ieri a anunţat şi Prefectura Gorj că recepţia realizată de o comisie inventată de primar nu este legală.
Protest la Suinprod
Peste treizeci de angajaţi ai societăţii Suinprod au ieşit azi în faţa unităţii protestând pentru că nu şi-au luat salariile de trei luni.
Iustin Moţa, audiat la Parchet
Iustin Moţa şi cei trei administratori de firme reţinuţi aseară pentru 24 de ore vor fi prezentaţi parchetului pentru audieri. Arestul expiră la noapte, în cazul în care instanţa nu va fi de acord cu cererea de prelungire a mandatului pentru 29 de zile.
Incepând de azi, minerii îşi plătesc transportul la serviciu
Minerii din SM Prigoria, aparţinând de Complexul Energetic Craiova, îşi plătesc începând de astăzi transportul la şi de la locul de muncă. Măsura face parte din planul de reducere a costurilor. În această dimineaţă, minerii au ajuns la serviciu cu maşinile personale, pentru prima dată.
Consilierul judeţean Iustin Moţa şi încă trei persoane, reţinuţi 24 de ore
Iustin Moţa, director al Bazei de Aprovizionare Rovinari şi consilier judeţean PDL Gorj, a fost audiat în această seară de poliţişti. Acesta a fost reţinut în urmă cu puţin timp pentru 24 de ore, alături de soţia poliţistului Purece şi doi reprezentanţi ai unei firme din Caraş Severin.
Ordonanţa privind concediul de aşteptare se lasă aşteptată
Societatea Naţională a Lignitului Oltenia nu a soluţionat nici până acum problema privind legalizarea concediului de aşteptare. Conducerea anunţa încă de acum o lună aprobarea ordonanţei de urgenţă, disponibilizările fiind stabilite pentru 1 martie. Aceasta are nevoie de avizul Guvernului după care 600 de persoane vor merge acasă şi timp de doi ani vor primi 75 la sută din salariu de bază.
Vremea Gorj

Investiţii de miliarde planificate la complexurile energetice
Investiţiile planificate ale celor trei complexuri energetice din Oltenia-Turceni, Rovinari şi Craiova, se ridică la 1,56 miliarde lei, cu peste 11% mai mari decât cele din 2010, majoritatea fiind investiţii de mediu.
Spitalul de la Sadu, transformat azi în secţie a Spitalului Târgu-Jiu
Spitalul Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu va trece în subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu ca o secţie exterioară a acestuia, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean. Şedinţa va avea loc astăzi.
Zeci de locuri de muncă în Danemarca şi Cehia
Locuri de muncă în Danemarca şi Cehia. Aceasta este ultima ofertă lansată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj prin portalul EURES. Cei care au şansa să se angajeze în aceste ţări ca medici, lucrători în ferme sau ca ingineri pot beneficia de anumite facilităţi, printre care cazare sau cursuri gratuite şi mai ales, un salariu mare.
Cârciumaru avertizează: Cine nu respectă protocolul USL, pleacă din PSD
Semnează protocolul USL sau pleacă din partid! Acesta este avertismentul pe care preşedintele PSD Florin Cârciumaru îl transmite primarilor din judeţ. Declaraţia a venit după ce jurnaliştii de la Radio Infinit l-au întrebat de situaţia de la Prigoria, unde edilul PSD Emil Răgman refuză să propună schimbarea viceprimarului democrat-liberal şi să facă majoritate cu liberalii, aşa cum cere protocolul Uniunii Social- Liberale. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la Berleşti, unde primăriţa Maria Dumitraşcu nu vrea să audă de demiterea viceprimarului PDL.
Primarul Mihuţescu vorbeşte din maşină cu alegătorii
Primarul comunei Baia de Fier, Constantin Mihuţescu, a fost la un pas de a fi linşat de romii din comună! Aproximativ 30 de părinţi s-au strâns în faţa şcolii pentru a-şi spune nemulţumirile legate de faptul că micuţii care învaţă la unitatea şcolară din localitate nu au de unde bea apă, motiv pentru care trebuie să se roage de localnici prin sat pentru un pahar cu apă. Când i-a văzut, primarul Mihuţescu nu a avut însă curaj să coboare din maşină.
La Tismana, 1 Aprilie a venit de ieri
Nu e nicio păcăleală, deşi exact asta a crezut o localnică din oraşul amintit atunci când a mers să îşi achite impozitele şi taxele pe anul în curs. Maria Surupăceanu a fost trimisă de fiul ei, Cosmin Petruţ, pentru a-i plăti dările către stat, ştiut fiind că ieri era ultima zi în care mai erau oferite bonificaţiile de 10%, de acum încolo fiind percepute penalizări. Femeia a dat banii şi a primit o chitanţă, pe care nu s-a uitat ce scrie însă până când fiul ei nu a întrebat-o de ce nu a beneficiat şi de reducerea de zece procente.
Poliţia în alertă! Caută un violator pedofil
Un gorjean este căutat de zeci de poliţişti fiind suspectat că a violat o adolescentă de 16 ani din satul Şasa al comunei Dăneşti. Fata spune că a plecat mai devreme de la şcoală şi a mers prin pădure, fiind drumul mai scurt spre casă. Atunci i s-a întâmplat nenorocirea. Ofelia este în stare de şoc şi plânge continuu
sursa: pandurul.roProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au deschis dosar penal pe numele primarului din Turcineşti pentru modul în care acesta a „rezolvat” problema alimentării cu apă a localităţii, chestiunea respectivă fiind una care durează de ani de zile.