Potrivit unor surse autorizate din cadrul Primăriei, Constantin Boşcodeală, edilul municipiului Buzău s-a înţeles cu tehnicianul buzoian Ion Viorel în vederea preluării echipei de fotbal din localitate. Cel mai iubit jucător buzoian, actualmente tehnicianul formaţiei CF Brăila, va prelua Gloria Buzău în câteva zile. Primarul Boşcodeală a spus că “Ion Viorel are uşile deschise la Buzău oricând doreşte”, însă “Vioară” a condiţionat venirea sa în Crâng de plecarea actualului preşedinte Dan Tulpan. Ironia face ca Gloria Buzău să întâlnească vineri, în ultima etapă din cadrul primei serii a ligii secunde, chiar formaţia antrenată de Ion Viorel. Partida va avea loc în Crâng, începând cu ora 18.30.
Sursa: Stiri Buzau