Prins în flagrant după ce a oferit unui polițist din Teleorman 2.400 lei < Model-de.ro

Prins în flagrant după ce a oferit unui polițist 2.400 lei

Flagrantul a fost organizat ca urmare a denunţului poliţistului

Ieri, 21 august a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Teleorman, sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, au prins în flagrant un cetăţean care a încercat să mituiască un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman – Serviciul de Investigare a Fraudelor cu suma de 2.400 lei.

Ofiţerul de poliţie a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Teleorman cu privire la faptul că în biroul său se află o persoană care i-a oferit o sumă de bani pentru a nu lua împotriva sa măsurile legale care se impuneau. M.C. a fost depistat pe raza jud. Teleorman, în timp ce colecta deşeuri neferoase fără a deţine autorizaţie, fapt pentru care a fost condus la sediul I.P.J. Teleorman în vederea efectuării de verificări, impunându-se conform legii, pe lângă sancţionarea acestuia şi conficarea mărfii.



După organizarea flagrantului, faţă de M.C. s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 din C.p. raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Astăzi, 22 august 2010, inculpatul urmează să fie prezentat instanţei competente cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *