Şeful Executivului român a dat asigurări, în cadrul comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor structurale europene, la care a participat şi comisarul Johannes Hahn, că absorbţia fondurilor structurale europene are o importanţă ridicată în contextul crizei economice actuale: „Pentru România, fondurile europene nu numai că reprezintă o prioritate, ci reprezintă o şansă majoră pentru a putea depăşi mai uşor criza economică”.
Premierul Emil Boc a susţinut că Guvernul român va mobiliza cu prioritate resursele bugetare necesare absorbţiei acestor fonduri, chiar şi în condiţiile aplicării programului de austeritate propus. „România, în ciuda eforturilor de austeritate pe care trebuie să le facă, îşi păstrează intacte resursele bugetare alocate pentru cofinanţarea proiectelor europene /…/ pentru ca modernizarea acestei ţări să aibă loc şi, implicit, să avem locuri de muncă şi dezvoltare economică”, a declarat premierul român.
La rândul său, comisarul european pentru politică regională a apreciat deciziile luate de Executivul de la Bucureşti în privinţa alocării de fonduri pentru investiţii. „Pactul european pentru stabilitate înseamnă /…/ că trebuie să avem în vedere şi aspectele referitoare la dezvoltare, la creştere economică, ceea ce presupune investiţii în beneficiul oamenilor, în beneficiul ţării, lucru care presupune crearea de locuri de muncă şi păstrarea locurilor de muncă existente. /…/ Guvernul României – şi mă bucură acest fapt – a decis să păstreze această linie, să continue să investească în utilităţi, să utilizeze fondurile europene în beneficiul oamenilor”, a afirmat Johannes Hahn.
Primul-ministru Emil Boc a anunţat, de asemenea, că membrii Guvernului au discutat cu comisarul european pentru politică regională posibilitatea realocării unor sume de bani din cadrul unor programe operaţionale mai puţin solicitate, către acele programe unde solicitările sunt ridicate. „Am discutat împreună cu domnul comisar posibilitatea realocării unor sume de bani de la diverse axe şi componente care nu sunt atât de solicitate şi populare, /…/ spre alte axe şi domenii care sunt extrem de solicitate. De exemplu, chiar în cadrul programului de dezvoltare regională, /…/ avem solicitări de peste 10 miliarde de euro, iar în privinţa proiectelor depuse, fondurile europene alocate sunt de 4 miliarde de euro. /…/ Mai sunt şi alte programe extrem de solicitate în domeniul agriculturii, de exemplu măsura 3.2.2 pentru dezvoltarea infrastructurii rurale este extrem de solicitată. Am cerut sprijinul Comisiei Europene, prin domnul comisar, să începem o asemenea discuţie, pentru a putea realoca sume de bani de la diverse axe spre acelea care sunt cele mai solicitate în momentul de faţă în România”, a susţinut premierul Emil Boc.
În acest context, comisarul european Johannes Hahn a declarat că susţine poziţia Guvernului român: „Avem un interes comun de a folosi fondurile europene. Şi într-adevăr, dacă vedem că în unele domenii interesul este mai scăzut, numărul de proiecte este mai mic decât în alte domenii, unde /…/ bugetul alocat nu este suficient, există acest grad de flexibilitate în ajustarea programelor operaţionale.”
Premierul Emil Boc a mai declarat că membrii Executivului român i-au prezentat comisarului Johannes Hahn deciziile referitoare la descentralizarea în domenii precum sănătatea, administraţia publică, educaţia, cultura, premierul român dând asigurări că „România are o determinare maximă de a aplica principiul subsidiarităţii şi pe acela al descentralizării. Prin subsidiaritate înţeleg a da autorităţilor locale, care sunt cel mai aproape de cetăţean, posibilitatea de a lua deciziile pentru oameni.” Emil Boc a susţinut că „lucrurile sunt în linie dreaptă pentru ca descentralizarea şi politica regională să poată fi dezvoltată, cunoscând faptul că viitorul dezvoltării europene depinde de viitorul dezvoltării regionale în fiecare ţară. România este angajată în acest proces de susţinere a dezvoltării regionale, de implementare a principiului descentralizării şi subsidiarităţii”.
Comisarul european pentru politică regională a apreciat implicarea Executivului român în ceea ce priveşte descentralizarea: „Mă bucură angajamentul în vederea descentralizării şi cred că, în conformitate cu ceea ce consacră şi tratatul, principiul subsidiarităţii este unul central”. De asemenea, Johannes Hahn a subliniat importanţa conectivităţii la nivel european „Este, de asemenea, necesar să implementăm şi anumite proiecte majore, ca de exemplu proiectele de căi ferate, de autostrăzi, care fac parte din reţeaua transnaţională europeană. Conectivitatea nu este doar un slogan, este mai degrabă un aspect care trebuie pus în practică, un aspect care trebuie să fie transformat în realitate. Iar la nivelul Uniunii Europene conectivitatea reprezintă una dintre principalele priorităţi.”