Salariul mediu al romanilor a crescut. Nu cu mult insa

In decembrie a existat un plus de 119 lei la salariul mediu net

Romani au avut ce pune pe masa de sarbatori in decembrie. Datele statistice au indicat o crestere a câştigului salarial mediu nominal brut a pana la 2.067 lei în decembrie, fiind cu 8,8% mai mare decât în noiembrie 2010.
În aceeaşi lună, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.496 lei, în creştere faţă de luna anterioară cu 119 lei (8,6%).
Indicele câştigului salarial real pentru luna decembrie 2010 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 108%, precizează sursa citată.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 123,9%, cu 9,3 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2010.
INS explică faptul că salariul brut şi cel net au crescut în decembrie prin acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători.
Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 1,3%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 93,8%.
Cercetarea INS s-a efectuat pe un eşantion de 25.000 de unităţi economico-sociale, eroarea admisă fiind de +/-3%.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *