Sefii de la Finante se schimba, între ei, din sase în sase luni
Din data de 25 mai a.c., s-a schimbat conducerea Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Calarasi. În momentul de fata, persoanele de conducere ale institutiei sunt: Dragomir Popa, director executiv în locul lui Marin State; Nicolae Tifrea, director executiv adjunct – Activitatea de Inspectie Fiscala în locul Anei Cristache; Ioana Paduraru, director adjunct împuternicit – Activitatea de Metodologie si Administrarea Veniturilor Statului. Purtatorul de cuvânt al institutiei, Acatia Dedu, ne-a informat ca aceste modificari au fost facute în conformitate cu prevederile deciziei Curtii Constitutionale nr. 413/2010 si 414/2010, precum si prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Dragomir Popa si Nicolae Tifrea au câstigat în instanta dreptul de a-si relua functiile de conducere, dupa ce în toamna anului 2009 le-au pierdut pe criterii politice. În prezent, fostul sef al Finantelor calarasene, Marin State, si-a reluat postul de conducere de la Administratia Financiara a municipiului Calarasi.
sursa: observatorulcl.info
;