Firma StilCarpet a luat fiinţă in anul 1992, din dorinţa de a valorifica potenţialul de lână, precum şi îndelungata tradiţie în ţesut, în general, şi în ţeserea covoarelor, în special, existente în zona Sibiu-Mărginimea Sibiului-Cisnădie.Primele incercari s-au realizat pe razboaie tradiţionale din lemn, vechi de sute de ani, intr-o comună din Mărginimea Sibiului, iar lâna folosită era achiziţionată direct de la ciobani, spălată în albia râurilor şi vopsită cu coloranţi naturali. Covoarele şi carpetele rezultate erau destinate în totalitate pieţei interne.
În anul 1996 s-a semnat primul contract cu un client extern, al doilea în 1997, ambii parteneri germani rămânând clienţi fideli şi în prezent. Astăzi, mai mult de 80 % din covoarele pe care le producem, sunt destinate exportului, în special, pe piaţa europeană.
Materiile prime, pe care le utilizăm pentru obţinerea covoarelor, sunt în totalitate naturale( lână, bumbac, piele şi blană naturală), de foarte bună calitate. Cea mai mare parte din lâna pe care o folosim, este de origine australiană sau neozeelandeză, prelucrată în Germania, după toate normele şi standardele CEE.
Covoarele pe care le producem, acoperă o gama larga, pornind de la cele tradiţionale, potrivite interioarelor rustice, pana la cele moderne şi contemporane, în acord cu ultimele tendinţe în design-ul interior actual. Ţesem covoare netede, cu două feţe, din fir gros de lână – art. Sibiu, Heltau – covoare cu bucle – art. Andra – covoare cu plus inalt– art. Silva, Rebel, Spaghetti sau Paltiniş.
Adresa: str. Ţesătorilor, nr. 33, Cisnădie, jud. Sibiu
Telefon:+40-(0)269-561222 ; +40-(0)744-504049
E-mail: office@stilcarpet.ro ; covoare_online@yahoo.com
Website: www.stilcarpet.ro
Telefon:+40-(0)269-561222 ; +40-(0)744-504049
E-mail: office@stilcarpet.ro ; covoare_online@yahoo.com
Website: www.stilcarpet.ro