Stiri Braila 17 octombrie 2011

Noi arii naturale protejate în judeţul Brăila

Prin Hotărârea Guvernului nr. 971/11.10.2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România au fost declarate noi arii de protecţie specială avifaunistică (situri Natura 2000) şi s-au extins unele arii anterior declarate.

Muncă în străinătate

În atenţia persoanelor care doresc un loc de muncă în UE/SEE
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila aduce la cunoştinţa persoanelor care doresc să ocupe un loc de muncă în UE/SEE faptul că, la această dată, sunt puse la dispoziţie prin intermediul reţelei EURES locuri de muncă vacante, astfel: stagiar – lucrător calificat în ferme de creştere a animalelor; sere; ferme de cultivare legume/fructe, în Danemarca.

E bine de ştiut… Cumpărăturile, când călătoriţi în UE

Cantitatea de mărfuri pe care le puteţi cumpăra şi lua cu dumneavoastră când călătoriţi în interiorul Uniunii Europene nu este limitată, atâta timp cât cumpărăturile sunt pentru uz personal şi nu în scopuri comerciale. Taxele (TVA şi accize) sunt incluse în preţul pe care îl achitaţi şi nu mai pot fi impozitate într-o altă ţară a UE.

Final de proiect la CJ

Unitatea Administrativ Teritorială a Judeţului Brăila a derulat proiectul “Implementarea şi Certificarea Sistemului Integrat de Management al Calităţii de Mediu în cadrul Consiliului Judeţean Brăila (SIMJUD Brăila)” SMIS 6577, finanţat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa Prioritară 2

Vremea Bucuresti                 
vremea, vremea inmh, vremea romania          anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite      horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,


Sărbătoarea internaţională a pâinii!

Peste 50 de şcolari şi preşcolari de la Şcoala Waldorf din Brăila, au participat la un inedit concurs organizat şi desfăşurat în incinta Carrefour cu ocazia Zilei internaţionale a pâinii. Copiii au vizitat secţia de brutărie şi patiserie şi alături de muncitorii pricepuţi au participat la concursul “Micii Brutari”. După ce au gustat coca şi au modelat zeci de pâinici şi covrigei din coca pufoasă, ei au fost răsplătiţi de inimoşii organizatori cu diplome şi multe dulciuri. Fericiţi, copiii au plecat spre un alt centru de producţie din Brăila, unde au văzut cum se pregătesc adevărate dulciuri de casă, aşa ca la bunica!

Lucru complet la Piaţa Halelor…

După acoperirea cu tablă Lindab a Pieţei Halelor (3500 mp), s-au montat parazăpezi, dar şi reţeaua pentru paratrăznet. S-au înlocuit şi burlanele (acum având, la partea superioară, 4 coturi).

Vernisaj “Design vestimentar”

Luni, 17 octombrie, de la ora 17.00, holul Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” va găzdui vernisajul expoziţiei colective “Design vestimentar”.

Depistaţi de jandarmi

În decursul dimineţii de 13 octombrie, zi cu ghinion pentru unii, în jurul orei 09.00, jandarmii brăileni au depistat două persoane care au încălcat prevederile O.G. 23/ 2008, privind pescuitul şi acvacultura.

Viol cu repetiţie!

Zilele trecute, un echipaj de la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Făurei, în timp ce patrula în zona Centrului de Testări Feroviare Făurei, situat pe raza comunei Surdila Greci, pe un drum ce face legătura între această unitate şi satul Făurei-Sat, au identificat-o pe I.D., în vârstă de 30 ani, din comuna Ruşeţu, judeţul Buzău, care a reclamat că a fost victima unui viol, autorii fiind din satul amintit.



sursa: arcasu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *