Stiri Braila 19 iulie 2011

Canicula din Staţiunea Lacu Sărat

Zilele caniculare din acest sfârşit de weekend au adus sute de brăileni şi nu numai în Staţiunea Lacu Sărat. Temperaturile toride i-au scos pe oameni din case la un grătar de mici şi bere rece în pădure sau la o baie şi mult bronz sau nămol din lac.

Caniculă şi ploi, la nivel de cod galben!

Nici nu s-a terminat bine codul galben care a expirat luni, 18 iulie, că meteorologii au dat din nou o avertizare de caniculă, dar şi una de ploi şi vijelii, traduse prin instabilitate atmosferică.
Concret, pentru ziua de astăzi, de la ora 12.00 şi până miercuri – 20 iulie ora 18.00 o avertizare de caniculă, în special pentru Lunca Dunării şi Bărăgan.

Dialog civic la prefectura Brăila

Mâine, de la ora 10.30, la Sala Rondă a Prefecturii, prefectul Brăilei se va întâlni cu reprezentanţii asociaţiilor de pensionari în cadrul şedinţei lunare a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

„Lacu Sărat s-a transformat într-un gunoi!”

În timpul unei conferinţe de presă, Gheorghe Chiru, preşedinte la „Partidul Poporului” Brăila, a considerat că, poate, cel mai important subiect de discuţie l-a constituit staţiunea Lacu Sărat şi modul în care se prezintă aceasta pentru cei care doresc să „profite” de calităţile naturale.

Şantierele Brăilei, Din prima zi, cu poticneli…

Ieri, s-au atacat lucrările de reabilitare şi pe Calea Călăraşilor, primii întrând “în pâine” serioşii constructori austrieci. Numai că lucrurile nu au înaintat deloc din cauza dificultăţii foarte mari la scoaterea vechii linii de tramvai; de “n” ori reparată, betonată etc.

49 de proiecte la Măsura 141

Este vorba de proiectele întocmite de specialiştii Camerei Agricole a judeţului Brăila, astfel: * în zootehnie – 9 * cultura mare – 1 * albinărit – 26 * mixte – 13. De reţinut că la Brăila, Camera Agricolă (probabil, caz unic în ţară), se ocupă şi acordă consultanţă tehnică pe toată durata implementării

Ăştia suntem… Mizerie, la greu

Pentru salubrişti a ajuns de pomină zona curţii interioare de la Romarta Nouă, unde nu doar locatarii aruncă tot ce vor şi unde vor, dar şi diverşi comercianţi (cine şi când i-a controlat ultima dată asupra contractelor de salubritate?!).

sursa: arcasu.ro

Vremea Braila               
               

Cursă contra morţii

Singurul poliţist motociclist din Brăila se zbate între viaţă şi moarte după un grav accident ce a avut loc duminică seara, în judeţul Constanţa, pe DN 22 C, undeva între Castelu şi Medgidia. Este vorba despre Georgian Cristian Dobrilă, în vârstă de 30 de ani, aflat acum în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, cu fracturi de coloană şi membre.

Primăria Siliştea, „ţepuită” de un fost angajat

Un brăilean din Siliştea a ţepuit primăria din comună, dar şi pe nişte contribuabili, cu peste 45.000 de lei. Cătălin B., în vârstă de 42 de ani, a încasat, timp de mai bine de doi ani, taxe şi impozite de la săteni, însă a uitat să verse banii în conturile Primăriei. Escrocheria lui a fost depistată chiar de către păgubiţi

Prima zi de examen pentru vameşii brăileni

La nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) a avut loc în cursul zilei de ieri examenul scris susţinut de prima serie de funcţionari publici care au primit preaviz ca urmare a procesului de reorganizare a instituţiei. Examenul s-a desfăşurat în patru centre de testare – Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, iar în cazul candidaţilor de la Vama Brăila, care ţine de Regionala Galaţi, programarea pentru examen s-a făcut pentru centrul de testare de la Iaşi.

Instanţa i-a dat câştig de cauză poştaşului din Mihai Bravu

oştaşul din satul Mihai Bravu, care fusese amendat după ce Oficiul Poştal aflat în incinta locuinţei sale a fost spart de persoane necunoscute, a obţinut câştig de cauză în instanţă. El primise o sancţiune de 2.300 de lei pentru că nu ar fi asigurat corespunzător încăperea cu grilaje şi încuietori sigure. Considerând că amenda i s-a aplicat pe nedrept, întrucât avea gratii la uşi şi la geamuri, poştaşul s-a adresat instanţei de judecată.

Şi caii devin agresivi din cauza caniculei

Nu doar oamenii suportă greu canicula. Animalele devin şi ele mai agresive din cauza căldurii excesive, chiar şi cele din gospodărie, iar victime le pot cădea tocmai stăpânii lor. Numai în acest week-end torid, au ajuns la spital o femeie şi cei doi copii ai ei, care au fost aruncaţi din căruţă de caii speriaţi, iar un bărbat a fost transferat la Bucureşti cu capul zdrobit de o lovitură de copită.

Amator de etnobotanice, la un pas de a se îneca la ştrand

De la extaz până la agonie nu este decât un pas pe care un brăilean în vârstă de 21 de ani l-a parcurs duminică după-amiază, când a fost pe punctul de a se îneca în ştrandul de pe faleză. După o zi de distracţii cu etnobotanice, Călin Niţă Florin a vrut să se răcorească de arşiţa soarelui şi a intrat în apa ştrandului de copii, cu gândul să înoate.

Scandalagiii de la Cuza Vodă s-au ales cu dosar penal

Un grup de scandalagii din Cuza Vodă a băgat spaima în consătenii lor în acest weekend, printr-o serie de agresiuni şi distrugeri. Sâmbătă, ei şi-au făcut simţită prezenţa la discoteca din localitate, unde au împărţit pumni şi picioare unor tineri, ca duminică să continue „distracţia” într-o localitate vecină, unde au avariat două maşini şi au bătut un bărbat pe terasa unui local.

Un autocar ucrainean s-a răsturnat lângă Viziru

Accident dramatic în judeţul Brăila: un autocar ucrainean care transporta copii s-a răsturnat într-un şanţ şi cel puţin 10 victime au ajuns la spital, însă, în mod aproape miraculos, pasagerii au scăpat cu răni minore. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineaţa, la ora 3.00, pe drumul judeţean 211 A, între Cuza Vodă şi Viziru.



sursa: obiectivbr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *