Stiri Braila 5 iulie 2011

Semne rele pe şantierul Griviţa

Va fi strada Griviţei o arteră cu adevărat modernă, se va cunoaşte că s-au investit opt milioane de euro pentru reabilitarea sa? Răspunsul ar trebui să-l aflăm peste două luni, când expiră termenul de finalizare a lucrărilor pe această stradă. Mai mult ca sigur, însă, acest termen nu va fi respectat de către „Tehnologica Radion” Bucureşti, firma care a câştigat contractul pentru realizarea investiţiei în cauză. Este greu de crezut că angajaţii firmei bucureştene vor reuşi să termine reabilitarea Griviţei până la intersecţia cu Calea Călăraşilor, în condiţiile în care pe ultimul tronson, cel dintre Str. Şcolilor şi Călăraşilor,abia acum se pregătesc să înceapă lucrările propriu-zise.

Criminalul doctoriţei Negoiţă a scăpat

Începând de astăzi, asasinul doctoriţei Negoiţă poate să stea cât se poate de liniştit. Oribila faptă pe care a comis-o cu 15 ani în urmă s-a prescris, aşadar oamenii legii nu îi mai pot face nimic, nici măcar dacă el îşi recunoaşte public fapta. De mâine, procurorii vor închide dosarul cu AN. Timp de 15 ani s-au chinuit poliţiştii să-l arunce după gratii pe cel care în ziua de 5 iulie 1996 i-a luat viaţa doctoriţei Mariana Negoiţă într-un mod cât se poate de sălbatic. Criminalul a înjunghiat-o pe femeie de 53 de ori în piept şi i-a tăiat şi gâtul.

Membrii reţelei „Pleşcan” rămân cu pedeapsa maximă

Membrii celei mai mari reţele de traficanţi de persoane din Brăila, care au trimis la cerşit în Franţa persoane sărmane sau cu handicap, au mai primit o lovitură sub centură. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins ca nefondate apelurile formulate de membrii reţelei „Pleşcan” împotriva sentinţei Tribunalului Brăila. În luna martie, şapte persoane au fost condamnate la câte 8 ani închisoare pentru trafic de persoane şi asociere în grup infracţional.

Un fost prefect al Brăilei, patron al unui hotel de 18 milioane euro

Mihai Manea, fost prefect al Brăilei, a inaugurat săptămâna trecută un hotel de 5 stele situat într-un complex imobiliar între Mamaia şi Năvodari. Conform Mediafax, luxosul hotel este deţinut de Mihai Manea şi de senatorul PSD Nicolae Moga.

Prostituată prinsă în flagrant

O femeie în vârstă de 31 de ani din Şuţeşti a fost depistată de poliţişti, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce se pregătea să întreţină relaţii sexuale pe bani cu trei tineri pe care îi ademenise în acest scop. Aceasta a fost descoperită de oamenii legii cu ocazia unui control efectuat în mediul rural pe durata week-end-ului, ce a avut ca ţel principal prevenirea faptelor antisociale.

Vremea Braila             
               

O tânără de 18 ani a dispărut de acasă

Poliţiştii brăileni au primit vineri, în jurul orei 21.45, un apel telefonic de la tatăl unei tinere de 18 ani din municipiu, prin care acesta a anunţat dispariţia fetei de la domiciliu. Sabina Andreea Nicolae, a plecat de acasă la data de 29 iulie, spunând că merge la o prietenă care locuieşte în Cartierul Chercea.

Furt în staţia Peco Oprişeneşti

Ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Ianca a fost sesizat, sâmbătă, orele 11:00, de reprezentantul staţiei Peco din localitatea Oprişeneşti cu privire la furtul unui cablu conductor din cupru. Acesta a declarat că în noaptea de vineri spre sâmbătă, persoane necunoscute au pătruns în atelierul de întreţinere şi au sustras un cablu de 40 metri de la aparatul de sudură.

Tulburarea liniştii şi port ilegal de armă

Jandarmii brăileni au intervenit pentru a restabili liniştea într-o scară de bloc din zona Gării C.F.R. Apelul a fost primit luni în jurul orei 2:00 dimineaţa. Cei şase scandalagii, aflaţi sub influenţa alcoolului, tulburau liniştea locatarilor. În scară s-au găsit mai multe sticle de bere, coji de seminţe şi ambalaje.

Atac pe strada Rahova

Un bărbat de 38 ani a sesizat Poliţia Municipiului, vineri seara, că a fost atacat cu un cuţit pe strada Rahova. În urma încăierării, victima s-a ales cu o plagă tăiată la nivelul antebraţului stâng, care nu i-a pus în primejdie viaţa.



sursa: obiectivbr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *