Stiri Bucuresti deputata dumitrescu republica moldova chivu napoli criza job

Deputata Liana Dumitrescu a murit

Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viaţă, azi-dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă „Elias” din Bucureşti.
„Doamna deputat Liana Dumitrescu a decedat în această dimineaţă, la ora 9.30. Stopul cardiac s-a instalat la ora 8.45, s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 45 de minute, fără reluarea activităţii cardiace”, a transmis Valentin Calu, purtător de cuvânt al Spitalului Elias.

Vladimir Plahotniuc, oligarh şi al treilea om în stat, are dublă identitate: una în Moldova, una în România

Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul vecin, apare în documentele oficiale ale României cu o altă identitate, Vlad Ulinici. Înaltul demnitar moldovean, Vladimir Plahotniuc, şi-a schimbat de două ori identitatea în România, şi a candidat la parlamentarele din noiembrie 2010, din Moldova, cu  vechiul său nume.

Chivu, lăudat după meciul cu Napoli

Fundaşul român a primit nota şapte, fiind considerat al doilea cel mai bun jucător la Inter, după portarul Castellazzi. Fundaşul român a transformat penalty-ul decisiv prin care Inter Milano s-a impus în faţa lui Napoli, aseară, în sferturile de finală ale Cupei Italiei, scor 5-4.

Criza a schimbat topurile pe piaţa muncii: angajaţii au învăţat ce înseamnă insecuritatea jobului

Cei doi ani de criză economică au schimbat radical piaţa muncii din România. După o perioadă de boom, firmele au decis să taie din cheltuielile cu personalul, angajaţii au învăţat ce înseamnă insecuritatea jobului şi bugetarii au experimentat pentru prima oară concedierile colective.

Patronul „imperiului” ţepuit de mafie are familia distrusă: „Eu nu mai dorm noaptea, soţia s-a îmbolnăvit pe bază nervoasă”

A construit clădiri foarte importante din Banat, a făcut tranzacţii de milioane de euro, a ajuns la un nivel la care alţii nici nu visează, iar în urma unei tranzacţii cu acte false a pierdut totul. Este povestea patronului Italrom, Sorin Neagoe, care spune că necazurile au atras după ele şi boli pe care banii nu le pot rezolva.

Atacul de la Moscova, programat de Revelion

Atentatul de luni, de la Aeroportul Domodedovo din Moscova, în care au murit 35 de persoane, era iniţial prevăzut să aibă loc de Revelion, într-o piaţă din capitala rusă.

Hoţul milionului de euro nu ştie câţi bani a furat

Alexandru Tănase (16 ani) din satul Rachieri, Prahova, este analfabet şi nu avea nici măcar acte de identitate. Deşi poliţiştii îl credeau în Italia, tânărul a stat câteva zile prin pensiuni şi vile, unde a cheltuit o parte din bani. A fost prins când s-a hotărât să treacă pe acasă. 

Vanghelie, despre primarul Washington-ului: “Un om care a fost foarte amărât”

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a plecat în această dimineaţă spre capitala Americii, unde are programate mai multe întâlniri oficiale. Precaut, el a decis să respecte regulile aeroportului aşa că a venit cu două ore mai devreme.

Ai racit? Inseamna ca nu te-ai spalat pe maini, nu conteaza ca n-ai avut fular!

Când cineva spune „Sunt răcit”, ceea ce vrea să spună de fapt este că „Există ceva în organismul meu care îmi cauzează un set de simptome pe care le numim răceală”. Aceste simptome includ de regulă curgerea nasului, strănutatul, tusitul, frisoanele si durerile de cap – printre ele nu se numără însă si febra, pentru că atunci vorbim deja de gripă -, iar acel ceva care le cauzează este un virus. Există mai multe virusuri care pot cauza simptomele răcelii – rinofaringită acută sau coriză acută, cum i se mai spune –, însă în circa jumătate din cazuri vina o poartă rinovirusurile.


Vremea main in Bucuresti                         
vremea, vremea inmh, vremea romania  

Lumea arabă miroase a revoluţie

În Egipt, patru oameni au murit în protestele faţă de regimul Hosni Mubarak şi care au degenerat în confruntări dure cu poliţia. Autoincendierea devine simbol al protestelor din Tunisia şi Egipt, dar şi un indicator al nemulţumirii sociale din Algeria, Maroc şi Yemen.

Două seisme au cutremurat miercuri România

România a avut parte, în noaptea de marţi spre miercuri, de două cutremure de intensitate mică, care au avut loc în mai puţin de o oră.

Ucigaşul cu Ferrari fuge de despăgubiri: a ieşit din toate afacerile şi şi-a „pierdut” vila în contul unei datorii

Adrian Cocoană, care era acţionar sau administrator la trei firme din Timişoara a eşuat în afaceri. El a ieşit din toate firmele anul trecut, imediat după ce a primit sentinţa de patru ani de puşcărie de la magistraţii Judecătoriei Craiova, care l-au condamnat să achite mamei victimei peste trei milioane de lei.

sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *