Fruntaşi la recensământul agricol
Judeţul Buzău ocupă locul zece pe ţară în ceea ce priveşte recensământul agricol, în cadrul căruia au fost completate, până miercuri, peste 131.000 chestionare, ceea ce reprezintă 81,6 la sută din totalul de 159.023, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, prefectul Paul Beganu. Conform sursei citate, cinci comune buzoiene au şi finalizat recensământul. Este vorba despre Ghergheasa, Cilibia, Unguriu, Scorţoasa şi Bisoca.
Gloria şi-a reluat pregătirile
Gloria e prima echipă divizionară buzoiană care şi-a reluat pregătirile în vederea returului. O veste bună e că antrenorul Mihai Ciobanu s-a înţeles cu preşedintele Tulpan dar şi primarul Boşcodeală pentru a antrena Gloria şi în retur.
Tudose nu mai dă nici un leu, până nu primeşte clubul
2011 a început prost pentru echipa de handbal, singura din Buzău în prima ligă. Problemelor sportive, legate de clasarea pe locul 13, adică penultimul, li s-au adăugat cele mai grave, de natură financiară şi organizatorică. „Nu mai dau nici un leu până nu mi se dă clubul. Nu mai vreau să fiu finanţator, adică fraier.
SMS-ul care te cheamă la boicot
Protestele faţă de scumpirea carburanţilor vor intra într-o nouă fază: după blocarea, pe rând, a mai multor benzinării din ţară, şoferii sunt chemaţi la o nouă formă de protest: boicotarea vânzărilor. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii protestatarilor, care au adoptat şi o altă formă de a-şi face cunoscut mesajul: mesajele pe telefonul mobil.
Liberalii nu amestecă alianţele naţionale cu cele locale
Menţinerea valabilităţii ori denunţarea unilaterală a înţelegerii, la nivelul Consiliului Judeţean, dintre Partidul Democrat Liberal şi Partidul Naţional Liberal, nu are nicio legătură cu semnarea, la nivel central, a protocolului de constituire a Alianţei de Centru-Dreapta, dintre liberali şi conservatori, a precizat, joi, la o conferinţă de presă, vicepreşedintele P.N.L. Buzău, senatorul Cristinel Bîgiu. Cu toate acestea, spun liberalii, nu-şi pot explica de ce, după data de 28 dececembrie, partenerii democrat-liberali au încălcat anumite puncte ale înţelegerii bipartite.
Pipa păcii la PSD
Social-democraţii buzoieni vor cu tot dinadinsul să arate că noul an a adus pacea şi gândurile bune în interiorul organizaţiei judeţene. La o recentă conferinţă de presă, la masa prezidiului au luat loc, alături de preşedintele Constantin Boşcodeală şi de secretarul executiv Marian Mărgărit, preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, şi fiul acestuia, deputatul Adrian Mocanu.
Taximetria la negru, căutată cu girofarul
Razie printre taximetriştii buzoieni. În căutare de nereguli au fost poliţiştii, comisarii de la Protecţia Consumatorului, inspectorii ARR şi ai Primăriei. Acţiunea s-a lăsat cu aproape 50 de amenzi.
sursa: viatabuzaului.ro
Vremea azi

S-a găsit glonţul care la ucis pe vînătorul din Pătîrlagele
La două zile după ce un bărbat a fost împuşcat în cap în timpul unei partide de vînătoare, investigatorii au găsit glonţul care l-a ucis. Anchetatorii au stabilit că nu este vorba despre o alică, variantă luată în calcul iniţial, ci despre un glonţ de tip Breneke, utilizat la vînătoare de animale mari (mistreţi, urşi, cerbi). De altfel, partida organizată chiar de Pompiliu Neacşu, bărbatul ucis din greşeală, era destinată vînătorii de porci mistreţi.
Victime pe sosele, la primele ore ale diminetii
Ziua de ieri a debutat sub auspicii cat se poate de proaste pentru cativa soferi si pentru pasagerii pe care ii transportau, toti acestia ajungand la spital dupa ce au fost implicati in doua accidente produse la primele ore ale diminetii. In primul caz a fost vorba despre o ciocnire in lant, eveniment petrecut pe DN 2 B si in care au fost implicate trei autovehicule care au iesit serios sifonate. Vinovat se pare ca ar fi un sofer din Dambovita, care s-a angajat in efectuarea unui viraj la stanga fara a se asigura suficient si fara a acorda prioritate unui alt autoturism care venea din sens opus.
Al 8-lea jucător convocat şi astăzi
Suporterii HCM-ului sînt aşteptaţi alături de echipă şi în partida cu Brăila
Handbalistele şi antrenorul aşteaptă şi în această seară susţinerea publicului. După ce în meciul cu Tomis au purtat echipa spre un egal preţios, oficiali şi handbaliste mizează şi în meciul cu Brăila pe „al 8-lea jucător”. „Vreau să le mulţumesc tuturor spectatorilor pentru încurajări şi sper să ne fie alături în meciul împotriva Brăilei pentru a obţine victoria”, a spus extrema dreaptă Nicoleta Gîscă Alexandrescu.
Cat au castigat anul trecut sefii din Politie, Jandarmerie si Situatii de Urgenta
Anul 2010 a fost unul de care nu multi romani isi vor aduce aminte cu foarte mare placere, intrucat criza a lovit puternic la buzunare, guvernantii au taiat tot ce se putea taia in materie de salarii, pensii, indemnizatii si ajutoare sociale, iar mii de oameni au ramas someri. In ceea ce priveste castigurile inregistrate anul trecut, afectati au fost si bugetarii, de la sefii institutiilor pana la ultimul angajat, cei mai multi putandu-se lauda doar ca au castigat experienta.
Păsuiţi încă o dată. Vînzătorii trebuie să se mute pînă la sfîrşitul lunii
Tarabagiii care îşi desfăşoară activitatea pe strada Independenţei, în spatele Pieţei Centrale, au fost iertaţi din nou de şefii din Palatul Comunal, care ziua trecută spuneau răspicat că tarabele din zona cu pricina trebuie să dispară cît mai repede.Dacă luni ameninţau că s-a terminat cu comerţul stradal de pe Independenţei, ieri, cu voce mai blîndă, edilii buzoieni au spus că au mai dat un răgaz comercianţilor.
Studioşii, tot la coadă. Anul Nou a început cu un picior în groapă pentru şomerii din Buzău, dar mai ales pentru cei cu studii superioare
50 de locuri de muncă sînt la această oră puse la dispoziţia buzoienilor pe site-ul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă. Cele mai multe posturi sînt pentru manipulanţi din partea unei societăţi din municipiul Buzău care vrea să angajeze persoane cu cel puţin 2 luni de zile vechime în cîmpul muncii.
Sindicaliştii din învăţămînt socotesc că ancheta de la Arad ar putea fi un abuz
Intenţia Agenţiei Naţionale a Finanţelor Publice de a-i obliga pe profesori să-şi declare banii din meditaţii stîrneşte deja controverse la nivel local. Atît sindicaliştii din învăţămînt, cît şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean sînt circumspecţi în privinţa legalităţii metodelor de aplicare a acestei iniţiative
sursa: sansabuzoiana.ro