Cristian Preda: Nu cred că mai este posibilă o alianţă PDL- PNL Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, marţi seară, într-o discuţie televizată că preconizata Alianţă de Centru Dreapta nu va însemna un risc pentru PDL, ci o mare şansă, acesta opinând că în viitorul apropiat scena politică românească va fi bipolară, cu PDL şi UDMR la dreapta şi PSD, PNL şi PC la stânga.
Adrian Năstase despre întâlnirea PSD – ACD: Au fost agreate toate detaliile unei înţelegeri viitoare. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat că în cadrul întâlnirii care a avut loc marţi între conducerea social-democraţilor şi cea a Alianţei de Centru – Dreapta au fost agreate toate detaliile unei viitoare înţelegeri.
Vremea azi

Crin Antonescu: Am convenit cu PSD asupra elementelor de bază ale constituirii unei alianţe majore. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, după întâlnirea pe care a avut-o cu liderii PSD, că cele două părţi au convenit asupra elementelor de bază legate de crearea alianţei dintre liberali şi social-democraţi.
Guvernul infirmă informaţiile privind un presupus nou acord cu Banca Mondială. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a infirmat o serie de informaţii vehiculate de unele posturi de televiziune, potrivit cărora Guvernul ar fi discutat, marţi, cu o delegaţie a Băncii Mondiale posibilitatea de a se încheia un nou acord de împrumut cu această instituţie financiară internaţională.
Conducerea PRM, hotărâtă să susţină conferinţele în stradă, în faţa instituţiilor publice din Bucureşti. Vicepreşedintele PRM, Codrin Ştefănescu, a declarat marţi, că deţine informaţii potrivit cărora partidul condus de Corneliu Vadim Tudor nu va mai beneficia de un alt sediu, astfel încât conducerea PRM este hotărâtă să îşi susţină conferinţele de presă săptămânale în faţa principalelor instituţii publice din Capitală.
sursa: agerpres
Ponta: Alianţa PSD-ACD, gata înainte de luna martie. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi seară, după o nouă discuţie cu Crin Antonescu şi Daniel Constantin, că alianţa PSD-ACD se va putea încheia înainte de luna martie.
Ponta: Candidatul la Preşedinţie din partea PSD şi ACD, stabilit de sondaje. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi că, în eventualitatea unui candidat comun la Preşedinţie din partea PSD şi ACD, acesta va fi stabilit de sondajele de opinie.
sursa: mediafax
Interesul bate Alianţa. Interesele din teritoriu bat alianţele de la centru. În timp ce PNL şi-a dat mâna cu PC şi negociază atragerea PSD în Marea Alianţă a Opoziţiei, liberalii din teritoriu nu se grăbesc să renunţe la convenţiile cu PDL-iştii, refuzând să-şi facă socotelile după cum le dictează şefii de la Bucureşti.
Olosz Gergely intră în cursa pentru scaunul lui Marko Bela. Liderul deputaţilor UDMR Olosz Gergely îşi va oficializa astăzi candidatura la şefia Uniunii, fiind al treilea aspirant la locul lăsat vacant de Marko Bela, după Petre Eckstein Kovacs şi Kelemen Hunor.
sursa: evz.ro