Partidul Social Democrat salută decizia corectă a Curţii Constituţionale de a declara art. 9, alin 1 şi 2, din Legea privind restabilirea echilibrului bugetar ca fiind neconstituţionale. Soluţia favorabilă este rezultatul luptei pensionarilor şi al demersului PSD, care a contestat la Curte tăierea pensiilor şi este înfrângerea lui Traian Băsescu, a guvernării Boc şi a celor care au vrut să pună pe umerii pensionarilor povara acestei crize. Pensiile a milioane de români nu trebuie să fie afectate de tăieri. Este o înfrângere pentru iniţiatorii acestor tăieri, Traian Băsescu şi Guvernul Boc.
În privinţa pensiilor speciale, neconstituţionalitatea articolelor din legea de restabilirea a echilibrului bugetar era evidentă, în acest sens existând decizia CCR nr. 120/2007, în care se stauează faptul că: „în cazul când, în urma recalculării, ar rezulta un cuantum mai mare al pensiei, acesta se va plăti, iar dacă rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel obţinut anterior, se va păstra cuantumul mai avantajos”.
Din punctul de vedere al reducerii salariiilor, neconstituţionalitatea acestor articole este de netăgăduit, aceasta fiind o măsura discriminatorie a angajaţilor din sitemul bugetar în faţa celor din sistemul privat. Aceste măsuri încalcă prevederile art. 16 din Constituţia României, care spune că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi reglementările Uniunii Europene în materia muncii.
Stiri ultima ora PSD: PSD saluta decizia corectă a Curţii Constituţionale
Legea de restabilire a echilibrului bugetar încalcă şi prevederile art. 2 din Codul fiscal, care menţionează că salariile sunt impozitate cu 16%. Pentru că legea nu prezintă un termen de încetare a măsurilor de austeritate, aceste diminuări reprezintă, în fapt, o creştere a impozitului pe salariu, de la 16 la 41%, lipsa acestui termen fiind, de asemenea şi o încălcare a art. 5, 56 şi 135 din Constituţie, referitoare la supremaţia legii şi sistemul de impozitare.
Partidul Social Democrat va continua lupta de protejare a milioanelor de oameni care muncesc sau care au muncit, şi care au dreptul să fie ajutaţi de stat într-o perioadă grea ca cea din prezent.
Tăierea salariilor rămâne pe hârtie încă valabilă, dar PSD va susţine toate protestele şi toate eforturile sindicatelor de a se reveni asupra acestor măsuri nedrepte. Există şi alte soluţii de ieşire din criză, iar PSD va continua să le propună actualei puteri, în speranţa de a fi acceptate.
Prin decizia Curţii Constituţionale, Guvernul Boc a primit un nou vot de blam, iar Partidul Social Democrat ia în calcul, în această situaţie, varianta introducerii unei noi moţiuni de cenzură.
Guvernul a primit o nouă lovitură din partea Curții Constituționale și ar trebui să demisioneze. Faptul că scăderea pensiilor reprezenta o măsură neconstituțională a fost evident de la început, doar Guvernul refuzând să vadă acest lucru. Această guvernare trebuie să înceteze să ia măsuri criminale la adresa populaţiei.