PDL s-a camuflat ca de lupta de gherila pentru campania din Tulnici
Democratii au renuntat la portocaliu, venind pentru debutul campaniei electorale de la Tulnici imbracati in haine de camuflaj u pe o vreme ploiasa, desantul PDL a fost condus de ministrul Vreme u in a doua zi de campanie, la Tulnici, numai doi candidati aveau afise, Olteanu si Bizna, cel de-al treilea, Buture, spunind ca n-ar avea nevoie u “noi ca oameni ne intelegem foarte bine, chiar daca acum sintem la partide diferite”, a sintetizat situatia Ion Buture, viceprimar si candidat PSD cu batrinii satului s-au impartit deja pentru alegerile din 22 mai u tiparul alegatorului din Tulnici: “votam cu cine ne da de mincare” u pe 22 mai are loc o confruntare intre unii dintre cei mai bogati mocani din Tulnici
Iarna s-a razgindit: a nins iar in zona de munte a judetului
Frig de noiembrie in Vrancea. Simbata spre duminica noaptea in zona de munte a nins, de parca se apropie iarna si nu avem doar trei saptamini calendaristice pina la venirea verii. Vremea isi face de cap.
Focsaneanul Decebal Negoita a trecut si de al doilea duel
Telespectatorii l-au salvat cu 76% din voturi u focsanenii sint iarasi pusi la incercare, trebuind s-o sustina saptamina viitoare pe Claudia Raea
Noapte fierbinte vineri, la cea de-a patra editie a concursului “Dansez pentru tine”, unde neprevazutul si dansurile senzuale au facut deliciul telespectatorilor.
Veniturile zilierilor, impozitate cu 16%
Potrivit legii, zilierul este persoana care desfasoara activitati necalificate, cu caracter ocazional, pentru o persoana juridica
Finantistii atrag atentia ca incepind din aceasta luna veniturile zilierilor vor fi impozitate conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, prin care se reglementeaza modul de întocmire al Registrului de evidenta a zilierilor si de plata a acestora.
Copilas de 3 ani inecat in Rimna
Tragedie in sinul unei familii din Gura Calitei. Baietelul de numai trei anisori a murit dupa ce, lasat nesupravegheat, s-a inecat in riul Rimna
Totul s-a intimplat duminica seara cind o femeie din satul Plopu a apelat numarul unic de urgenta 112 si a anuntat ca fiul ei a disparut de acasa. Dupa ce l-a cautat prin curte, femeia si-a dat seama ingrozita ca micutul ar fi putut fi luat de apele riului.
Doctorul Adochitei a preluat comanda Spitalului Militar
Principalul obiectiv al noii conduceri este ridicarea calitatii serviciilor medicale prin imbunatatirea actului medical nu s-au inceput demersurile pentru obtinerea acreditarii spitalului
Lt. col. dr. Constantin Adochitei a preluat postul de conducere al Spitalului Militar “Dr. Alexandru Popescu” Focsani. Seful centrului militar de sanatate de la Buzau a primit ordinul de numire in functie dupa ce a sustinut concursul organizat de consiliul de administratie al spitalului in vederea ocuparii postului de comandant, director general.
Vremea Vrancea

Ultimii detinuti politici s-au adunat la sfat
In 2010, banii din cotizatiile fostilor detinuti politici s-au dus pe mormintari
Au indurat foamea si bataile in inchisorile comuniste pentru ca nu au fost de acord cu colectivizarea sau cu principiile regimului dictatorial. Putinii supravietuitori sint constituti inca din 1990 in Asociatia Detinutilor Politici. Ultimii care au mai ramas s-au intilnit sambata, 7 mai, la Casa
de Cultura a Sindicatelor din Focsani pentru a discuta despre problemele cu care se confrunta.
Prefectura Putna va fi gata in acest an
Si trei poduri de pe DJ 205 D Valea Sarii – Naruja – Nereju – Paltin – Bradacesti si doua la Doaga si la Ciuslea vor fi finalizate in 2011
Prefectura Putna va fi finalizata in acest an, lucrarile de reabilitare fiind aproape de sfirsit. Dupa trei ani de la inceperea lucrarilor, cel mai probabil in acest an Prefectura Veche va fi gata, dupa cum ne-a declarat Romeo Iordache, adjunctul Directiei de Dezvoltare din cadrul Consiliului Judetean (CJ) Vrancea.
Clientii Carrefour au vazut cum se acorda primul ajutor
Profitind de faptul ca ziua internationala a Crucii Rosii si Semilunii Rosii a picat duminica, zi in care cetatenii ies in numar mare la cumparaturi, voluntarii Filialei de Cruce Rosie Vrancea au facut mai multe demonstratii de acordare a primului ajutor in hypermarket-ul Carrefour din Focsani, unde au incercat sa-i convinga pe oameni sa doneze si alimente pentru un proiect umanitar de combatere a foamei
Taranistii au pe 18 iunie Congres de unificare
In acest week-end, la Bucuresti, a avut loc Comitetul national de Conducere al PNTCD, la care au participat si reprezentantii vrinceni
“PNTCD Vrancea sprijina demersurile dlui Victor Ciorbea de constituire a unei aliante politico- civice intre partidul nostru si aliantele civice, Asociatia 21 Decembrie, Asociatia Fostilor Detinuti Politici, care au fost si sint partenerii nostri traditionali si care va reprezenta “ A treia cale” pe scena politica”, a declarat Lilian ilie, presedintele PNTCD Vrancea.
9 Mai: Ziua Independentei Romaniei
Pe 9 Mai 1877, Mihail Kogalniceanu a citit Declaratia de Independenta u in Razboiul de Independenta si-au pierdut viata peste 10 mii de persoane
9 Mai este o zi simbolica, moment de cotitura in istoria moderna a Romaniei si clipa in care, dupa secole de servilism si viata traita la umbra imperiilor vecine, romanii au avut taria sa lupte impotriva turcilor.
sursa: ziaruldevrancea.ro