Sute de angajati au plecat de la Ford
De la venirea americanilor de la Ford in Craiova si pana in prezent, circa 400 de angajati ai intreprinderii au disparut de pe listele de salariati. In loc de mult asteptatele locuri de munca promise de cei de la Ford, am aflat cu stupoare ca numarul de angajati ai companiei producatoare de autoturisme scade vertiginos de la un an la altul.
Zilele trecute, fostul presedinte al Ford Europa, John Fleming, actual presedinte pentru productie si relatii privind aspectele de munca in cadrul Ford Motor Company, spunea la Bucuresti, in timpul intalnirii cu oficialii statului roman: „(…) Incepand cu prima parte a anului viitor, la Craiova vor incepe angajarile. Intentia noastra este ca la fabrica de la Craiova sa ajungem de la 3.500 de angajati, cat sunt in prezent, la 7.000 in anii care urmeaza”.
Sursa: gds.ro
16.08.2010