Statul roman nu stie sa isi aprecieze valorile stiintifice nealocand bani pentru cercetari si studii, astfel se ajunge ca descoperirile facute de mintile luminate romanesti sa prinda valoare in strainatate si sa se bucure de rezultatele descoperirilor cei care se incred si finanteaza proiectele.
Telocitele, celule cu un corp mic dar cu prelungiri extrem de lungi existente în corpul uman, descoperite de un grup de cercetărori români de la Institutul de Patologie Victor Babeş, atrag investiţii de milioane de euro în China şi SUA.
„Există interesul (în SUA- n.red) de a se pune bazele a noi institute de cercetare cu europeni, deoarece aceştia cunosc cel mai bine domeniul. Sumele sunt de 2 -3 milioane de dolari (peste 1,5 mil. euro- n.red.) pentru astfel de proiecte”, a spus Laurenţiu M. Popescu, academicianul care a condus grupul de cercetători ce au descoperit telocitele.
Şi chinezii văd potenţialul acestei descoperiri. Profesorul Xiangdong Wang spune că în China există deja 10 de grupuri de cercetărori implicaţi în astfel de proiecte, iar grupul pe care îl reprezintă dispune de un buget de cercetare de 300.000 de euro. Dacă suma ar fi similară şi în cazul celor grupuri, ar rezulta că investiţiile totale în cercetarea telocitelor din China se ridică la circa 3 mil. euro.