Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va efectua joi o vizită oficială în România, la invitaţia şefului statului român, Traian Băsescu.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cu prilejul vizitei preşedintelui moldovean la Bucureşti, vor avea loc convorbiri oficiale între cei doi şefi de stat, urmate de o declaraţie de presă comună.
Ca un pudel pe o lesa, un asteroid mic orbiteaza înaintea Terrei pe de-a lungul unui an in jurul Soarelui, raporteaza oamenii de stiinta. Descoperirea face ca Pamantul sa devina a patra planetă din sistemul solar care este cunoscut pentru ca isi imparte orbita cu un asteroid.
Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu critică autorităţile de la Bucureşti, pe care le face vinovate de absorbţia scăzută a fondurilor europene şi susţine că, din cauza Executivului, fondurile pentru agricultura Uniunii Europene ar putea fi diminuate.
Firmele care execută proiecte din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii şi au atras credite garantate de stat sau Eximbank vor putea achita TVA la încasarea sumelor aferente lucrărilor realizate, prin derogare de la prevederile Codului Fiscal, potrivit unui proiect de OUG.