Vestea vine chiar de la Ministerul Transporturilor! Ioan Rus, actualul Ministru al Transporturilor a declarat astazi jurnalistilor ca Drumul Regelui DN67C : “Este deschisă, atâta doar că e un statut de drum în lucru, adică cu restricțiile de rigoare, atenționat fiecare să umble cu grijă acolo, că nu-s finalizate chiar toate chestiunile”.
Acesta a anunţat că, oficial, DN67C/Transalpina, este deschisă circulaţiei, doar că are statut de „drum în lucru”. Soferii trebuie sa tina cont că restricţiile impuse trebuie respectate, pentru că sunt porţiuni unde, potrivit ministrului, „nu sunt finalizate toate chestiunile”.
Luni, 7 iulie, şi prefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu declara că se poate circula pe Transalpina.
Conducătorii auto sunt rugați, totuși, să-și ia măsuri de maximă prudență având în vedere dificultatea manevrelor ce trebuie efectuate în deplasarea pe acest traseu.
Transalpina este cel mai inalt drum rutier din Romania cat si din intregul lant al Muntilor Carpati, atat din tara cat si din afara ei, atingand altitudinea maxima (2145 m) in Pasul Urdele. Transalpina traverseaza Muntii Parang de la N la S fiind paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului, intre care se afla, si leaga Localitatea Saliste din Jud. Sibiu de Localitatea Novaci din Jud.Gorj.
Șoseaua Transalpina sau DN67C este un drum de aproximativ 110 kilometri lungime care traversează munții Parâng, între localitatea Novaci (Gorj), și Sebeș (Alba). Reabilitarea acestui drum a început în anii 2007-2008, pe model credit-furnizor, valoarea acesteia fiind de peste 350 milioane de euro și a fost oprită în anul 2013, în momentul în care firma care o executa, Romstrade, a intrat în insolvență.