Temperaturile caniculare din zilele din weekend-ul trecut au făcut ca numărul solicitărilor la ambulanţă să crească faţă de o zi obişnuită de vară. Cele mai multe solicitări au venit din partea persoanelor cardiace. De asemenea, şi persoanele care acuzau stări de leşin şi deshidratare au cerut ajutorul medicilor de pe ambulanţă în zilele în care temperaturile au ajuns până la valoarea de 39 de grade Celsius, la umbră. „Din cauza caniculei, numărul de solicitări într-o zi de week-end de la 150-160, cât era în mod normal, la 170 de solictări pe zi. Cele mai frecvente solicitări au fost pentru afecţiuni cardiace”, ne-a declarat medicul Lhuana Zissu, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Buzău.
Sursa: Stiri Buzau