Ultimele stiri Galati – Alexandru Bălan răspunde acuzaţiilor DNA Galaţi

Avocatul Alexandru Bălan răspunde acuzaţiilor şefului DNA Galaţi. „Mi-a terorizat familia şi doreşte să se răzbune”

După ce „Viaţa liberă” a publicat vineri, 16 septembrie, materialul „Scandal penal cu nume grele”, avocatul Alexandru Bălan ne-a contactat la redacţie, pentru a-şi spune părerea în legătură cu acuzaţiile care i se aduc în dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie  – Serviciul Teritorial Galaţi.

„Aş vrea să încep prin a arăta că prezenţa mea în această cauză, chiar şi pe o margine colaterală, nu reprezintă decât o veche ameninţare, pe care o pot proba, ameninţare prin care procurorul Ivan împreună un alt procuror de pe raza judeţului Vrancea au dorit arestarea întregii familii Bălan.

În acest sens, pe bază de ordonanţă, familia Bălan a fost interceptată pe toate telefoanele, a fost urmărită prin GPS-ul ataşat pe maşina de serviciu.

La Curtea de Apel Galaţi, constatându-se că asupra familiei Bălan nu poate plana nici măcar o bănuială pentru fapte de corupţie, nu mai vorbim de vreun indiciu temeinic, s-a respins cererea de interceptare telefonică şi video”.

„Sunt doar un apendice în dosarul lui Ivan”

„Asupra familiei mele s-a exercitat o teroare. Nu se poate stabili o oră la care începe interceptarea, aşa că familia mea a fost supravegheată în intimitate foarte mult. După ce judecătorii gălăţeni au ascultat interceptările şi au văzut planşele video, au constatat că nu sunt dovezi împotriva familiei mele, aşa că au dispus distrugerea tuturor înregistrărilor”.

„Toate aceste acte de presupusă urmărire penală nu reprezintă altceva decât o dovadă clară a dorinţei de răzbunare a procurorului şef, care mă agaţă ca un apendice pe două coordonate. Procurorul Ivan doreşte să lovească în grupul de avocatură Bălan şi urmăreşte să arunce o lumină proastă asupra avocaţilor din acest grup. Pe toată durata exercitării profesiei, atât eu, cât şi ceilalţi colegi din grup am dat dovadă de onestitate şi profesionalism şi am făcut cinste profesiei noastre şi Baroului de Avocaţi din Galaţi”.

; /* 250×250, creat 12.09.2010 */ google_ad_slot = “0480450081”; google_ad_width = 250; google_ad_height = 250; //–>


„Potrivit legii, eu trebuia să primesc o soluţie în legătură cu distrugerea interceptărilor, soluţie pe care nu am primit-o nici în acest moment. Ce înseamnă asta? Înseamnă abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei, înseamnă nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti”.

„Noua ordine”

„Este adevărat că procurorul Ivan se prezintă sub titulatura «noua ordine». Nu ştiu ce vrea să înseamnă această «nouă ordine». Eu ştiu că există o singură ordine, cea de drept, şi care ne obligă să ne conformăm tuturor obligaţiilor şi să respectăm legile din această ţară. Or, prin acţiunile sale, procurorul Ivan nu se supune acestor legi”.

„Am fost ţinuţi sub observaţie luni de zile, atât eu, cât şi familia mea, doar cu scopul şi speranţa că vom săvârşi, la un moment dat, o greşeală. Noi nu facem decât să muncim cu profesionalism”.

„Nu vreau să fac din mine nici victimă, nici erou. Am dorit doar să fiu lăsat în pace, să îmi exercit meseria. Nu se poate ca după 34 de ani de muncă în justiţie să fiu terfelit în felul acesta. Rolul de apendice, pe care mi-l atribuie domnul Ivan în acest dosar de presupuse fapte de corupţie, nu are nicio legătură cu mine”.

„Repet, s-a dorit arestarea mea şi, din lipsă de probe, s-a ajuns să fiu acuzat de mărturie mincinoasă. Există antecedente care vin din anul 2001, când eu am acordat asistenţă juridică în dosare de mare răsunet, dosare în care am obţinut neînceperea urmăririi penale pentru mai multe persoane anchetate de domnul Gheorghe Ivan. Modul în care eu mi-am îndeplinit obligaţiile de serviciu, în calitate de avocat, au fost, se pare, de natură să deranjeze”.

citeste toata stirea: Viata Libera Galati


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *