În acest sens, cu sprijinul Biroului U.S. Secret Service din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi al ofiţerilor D.G.I.P.I., s-au derulat activităţi specifice în vederea stabilirii modului de introducere în România de monedă contrafăcută din cupiura de 100 dolari americani şi punerea acesteia în circulaţie.
Astfel, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale derulate de membrii reţelei care obţineau valuta contrafăcută de la diferiţi furnizori şi pe care, apoi, o puneau în circulaţie pe teritoriul României.
La data de 29 noiembrie 2010, cu sprijinul Serviciului Prinderi în Flagrant din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, a fost organizată o acţiune de prindere în flagrant, fiind identificaţi şi reţinuţi doi dintre membrii reţelei, S.N., de 54 de ani şi M.D., de 42 de ani, ambii din judeţul Călăraşi, în momentul în care încercau să vândă suma de 4.900 USD, formată din bancnote contrafăcute din cupiura de 100 USD, contra sumei de 1.500 de euro autentici.
Asupra suspecţilor, pe lângă bancnotele contrafăcute, au fost găsiţi şi ridicaţi în vederea continuării cercetărilor 5.000 USD, 20.600 de lei şi 350 de euro autentici.
Concomitent cu realizarea flagrantului, au fost efectuate mai multe descinderi, fiind identificate şi reţinute alte cinci persoane: O.M., de 47 ani, din Reghin, B.A.A., de 29 de ani, din Ploieşti, C.M.D., de 25 ani, din Ploieşti, S.T., de 36 de ani, din Constanţa şi P.V., de 46 de ani, din Giurgiu, care se ocupau cu punerea în circulaţie de valută contrafăcută prin racolarea de persoane interesate în vederea plasării acesteia.
În urma activităţilor desfăşurate, prin destructurarea grupării infracţionale, s-a reuşit retragerea, înainte de a fi pusă în circulaţie, a sumei de 20.000 USD formată din bancnote contrafăcute din cupiura de 100 USD.
; /* 250×250, creat 12.09.2010 */ google_ad_slot = „0480450081”; google_ad_width = 250; google_ad_height = 250; //–>