Utlimele stiri Romania: Traian Basescu s-a intalnit cu vice prim ministrul ungar

Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a primit vineri, 18 iunie a.c., la Palatul Cotroceni, pe viceprim-ministrul Republicii Ungare, Zsolt Semjén.

Cu această ocazie, şeful statului a exprimat susţinerea României pentru îndeplinirea cu succes a mandatului Ungariei de Preşedinţie a Consiliului UE (1 ianuarie – 30 iunie 2011), subliniind satisfacţia autorităţilor de la Bucureşti pentru reflectarea, pe agenda Preşedinţiei ungare, a unor proiecte importante pentru România: extinderea spaţiului Schengen şi implementarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunăreană.



În discuţiile cu preşedintele Băsescu, viceprim-ministrul Semjén a mulţumit României pentru ajutorul acordat Ungariei pe durata inundaţiilor din această primăvară, subliniind, cu această ocazie, relaţiile bilaterale excelente dintre cele două ţări. În acest context, cei doi interlocutori au reiterat importanţa acordată drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în conformitate cu valorile europene şi normele consacrate ale dreptului internaţional. A fost reafirmat angajamentul ambelor state de a continua dialogul în vederea îmbunătăţirii cadrului juridic bilateral.

Cu ocazia discuţiilor, au mai fost abordate şi alte teme, cum ar fi situaţia economică şi financiară din Uniunea Europeană, strategiile de ieşire din criză şi cooperarea energetică.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *