Cică o rățușcă plângea pe malul unui râu. Plângea și repeta continuu:
“Nu știu cine sunt, nu știu cine sunt…”
Crocodilul iese din apă și îi spune că nu poate să o vadă așa tristă și că îi va spune el cine este:
Crocodilul: “Ai un cioc portocaliu, corp mare, coadă mică și dai tot timpul din ea, gâtul mai lung și subțire, ai piciorușe scurte și portocalii… Trebuie să fii rățușcă!”
Rățușca, veselă, sare în apă, se zbenguie și se întoarce la crocodil:
Rățușca: “Pot și eu să încerc să îți spun cine ești, acum că m-ai făcut fericită și am învățat cum să ghicesc…”
Crocodilul: “Eh, n-ai fost în stare să ghicești cine ești tu, o să ghicești acum cine sunt eu… hai să vedem!”
Rățușca se bagă în apă, se uită atent la crocodil, îl înconjoară, mai dă două ture și iese din apă:
Rățușca: “Ai gura foooarte mare, ai o geacă de piele de fițe, picioare scurte, nu prea ai … E clar: ești manelist! Dă-te-n gatu’ mă-tii!”
Bancul a făcut crocodilul să rămână cu gura căscată, iar rățușca și-a văzut de zbenguiala ei fericită.