Ministerul Sanatatii cere demisia conducerii da la maternitatea Giulesti < Model-de.ro
Ministrul Attila Cseke a precizat că familiile care şi-au pierdut copiii în tragedia de la Spitalul de Obstretrică – Ginecologie „Panait Sârbu” vor primi câte 5.000 de lei, iar părinţii ai căror copii au fost grav afectaţi vor primi câte 3.000 de lei. “Încă o dată doresc să îmi exprim regretul faţă de această tragedie şi să asigur familiile afectate de întreaga noastră compasiune”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Totodată, miniştrii Sănătăţii, respectiv Administraţiei şi Internelor, au stabilit să emită un ordin comun prin care să instituie echipe mixte care să verifice în toate unităţile sanitare publice din România modul în care acestea sunt pregătite pentru prevenirea incendiilor, conform recomandărilor serviciilor de Pompieri. Comisiile mixte vor funcţiona la nivelul fiecărui judeţ şi vor fi formate din personal calificat, respectiv pompieri şi angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.
De asemenea, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a cerut oficial primarului general al municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, demiterea întregii echipe manageriale de la Maternitatea Giuleşti, din cauza deficienţelor care au fost constatate până acum, potrivit datelor preliminare care reies din ancheta care se află în curs de desfăşurare. “Vreau să menţionez că din anul 2008 – de aproape doi ani – conform Hotărârii Guvernului 1268/2008 Spitalul clinic de Obstretrică – Ginecologie „Panait Sârbu” se află în administrarea şi sub managementul Primăriei Municipiului Bucureşti.(….) Singura posibilitate de sancţionare şi revocare, de analiză a managementului acestui spital aparţine Primăriei municipiului Bucureşti”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Ministrul Attila Cseke a arătat că în spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii unde au fost înregistrate deficienţe grave, persoanele responsabile au fost demise. În ceea ce priveşte cazul recent al copilului de doi ani din judeţul Olt, care şi-a pierdut viaţa luni seara după ce i s-a acordat primul ajutor la Spitalul Slatina, ministrul a cerut un raport Direcţiei judeţene de Sănătate Publică.
De asemenea, răspunzând unei întrebări, ministrul Sănătăţii a precizat că, la propunerea sa, în cadrul Guvernului s-a discutat despre deblocarea posturilor pentru personalul medical. „Sper ca, în perioada următoare, să se aprobe deblocarea posturilor în sistemul sanitar.(…) Sigur că, în actuala situaţie economică, nu cred că vom putea debloca toate posturile, dar sunt posturi care trebuie ocupate urgent cu personal medical”, a declarat ministrul Attila Cseke.