În manualele clasice de economie nu există un capitol numit „Conducerea prin telefon cu voce calmă și ordine ferme”. Din fericire, DNA a suplinit această lipsă printr-o stenogramă care merită citită nu o dată, ci de fiecare dată când cineva vorbește despre „management profesionist”.
Convorbirea dintre Gheorghe Bunea Stancu și Gheorghiță Șorici, director la ISTRU, începe elegant, aproape duios:
– „Trăiți, dom’ președinte!”
– „Bună dimineața!”
După care începe cursul accelerat de model de conducere locală, predat fără slide-uri, dar cu mesaj clar: deciziile nu se discută, se transmit.
„Nu se întâmplă nimic” – traducere: se schimbă tot ce contează
Fraza liniștitoare este livrată cu grijă:
„nu se întâmplă absolut nimic din punct de vedere al conducerii executive”
În traducere liberă:
-
se schimbă Consiliul de Administrație;
-
dispare cine „produce discuții”;
-
apare o soluție sigură, verificată genetic.
„va intra băiatu’ meu, Răzvan, ca să nu intre altcineva să avem dureri de cap”
Un criteriu de selecție modern: absența durerilor de cap.
CV-ul este opțional, arborele genealogic – obligatoriu.
Guvernanță corporativă cu ADN de familie
Momentul de maximă sinceritate vine firesc, ca o evidență:
„mi se pare normal băiatu’ să înceapă să preia ce este al familiei”
Nu „funcții”, nu „responsabilități”, nu „mandate”.
Ce este al familiei.
Un model economic original, în care diferența dintre firmă, județ și moștenire personală este una pur teoretică.
Totul, desigur:
„o chestie corectă din toate punctele de vedere”
Punctele de vedere fiind atent alese și perfect aliniate.
Directorul ideal: nu gândește, confirmă
Gheorghiță Șorici joacă impecabil rolul directorului adaptat sistemului. Nu pune întrebări inutile precum „legal?”, „statut?”, „acționari?”. El răspunde scurt, sănătos instituțional:
– „Da, dom’ președinte!”
– „Am înțeles.”
La un moment dat, își enunță strategia de carieră:
„mi-am propus să nu fac comentarii”
Un model de management silențios, recomandat celor care vor stabilitate, liniște și o viață fără surprize profesionale.
Dividendele – când banii sunt doar „vorbe”
Când discuția ajunge la dividende, tonul devine aproape filozofic:
„vom vedea dacă îi vom și lua efectiv… îs vorbe, știi?”
Un concept financiar revoluționar: dividendele ca idee, nu ca obligație.
Pentru acționari – speranță. Pentru decidenți – opțiune.
Lecția finală: cine e „noi” decide tot
Apoteoza convorbirii vine clară, fără ambiguități:
„firmele sunt controlate de noi, nu de alții care prind avioane”
Nu de reguli.
Nu de proceduri.
Nu de transparență.
De noi.
Epilog: fără surprize, doar stenograme
„Surprize nu sunt”, ni se spune liniștitor.
Și chiar nu sunt.
Pentru că, într-un model de conducere prin telefon, surpriza apare doar când stenograma ajunge publică. Atunci când ceea ce era „normal” devine, dintr-odată, document oficial.
Restul?
„Vezi-ți de ale tăle.”