Politia de frontiera Galati ( Siret ) si Satu Mare au confiscat cantitati importante de tigari

Poliţiştii de frontieră din Satu Mare au fost nevoiţi să folosească, azi noapte, armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical pentru reţinerea unui grup de persoane ce intenţiona să introducă ilegal, peste „frontiera verde”, 19.000 pachete de ţigări de contrabandă, provenite din Ucraina.
În data de 12.08 a.c., în jurul orei 22.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă, la frontiera cu Ucraina, ocazie cu care au observat mai multe persoane, ce transportau colete voluminoase, dinspre frontieră spre interiorul ţării.
Poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celor în cauză, dar întrucât aceştia nu s-au supus şi au încercat să fugă, a fost necesară folosirea armamentului din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical. Cu toate că, profitând de întuneric, zona împădurită şi de relieful accidentat, persoanele în cauză au abandonat coletele şi s-au retras spre teritoriul ucrainean, echipajul poliţiei de frontieră a reuşit reţinerea unei persoane, cetăţean ucrainean. Imediat au fost informate autorităţile din statul vecin, în vederea depistării persoanelor implicate.
La faţa locului au fost descoperite 39 colete ambalate în folie neagră care conţineau, în total, 19.000 pachete ţigări, marca Viceroy, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 82.500 lei.
Cetăţeanului ucrainean reţinut de către poliţiştii de frontieră i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările în acest caz continuă, atât de către poliţiştii de frontieră sătmăreni cât şi de autorităţile ucrainene, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acest eveniment şi documentării întregii activităţi infracţionale.




În ziua de 12.08.2010, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, împreună cu inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret au descoperit, ascunse în 2 microbuze conduse de cetăţeni ucraineni care intenţionau să intre în România, 476.000 de ţigarete de contrabandă (23.800 pachete), în valoare de 23.800 euro.
În ziua de 12.08.2010, la ora 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat o autoutilitară marca Mercedes Benz tip 316 CDI, înmatriculată în Republica Moldova, condusă de cetăţeanul ucrainean H.V., în vârstă de 27 ani.
În urma controlului amănunţit efectuat de echipa mixtă, compusă din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, au fost descoperite ascunse, într-un locaş special amenajat, situat sub un pat confecţionat artizanal, în mijlocul de transport, cantitatea de 234.000 ţigarete (11.700 pachete) marca PALL MALL blue superslims, de provenienţă ucraineană, având valoarea în vamă de 11.700 euro.
La numai o oră şi 30 minute după sosirea primului microbuz, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat al doilea microbuz, tot marca Mercedes Benz tip 316 CDI, la volanul căruia se afla tot un cetăţean ucrainean, P.O., în vârstă de 34 ani.
Şi în interiorul celei de-a doua autoutilitare se afla un spaţiu amenajat artizanal, care ascundea, de asemenea, ţigări de contrabandă.
Inspectorii vamali şi poliţiştii de frontieră au descoperit 216.000 ţigarete (10.800 pachete), marca PALL MALL blue superslims şi 36.000 ţigarete (1.300 pachete) marca VICEROY, cu timbre ucrainene, având valoarea în vamă de 12.100 euro.
Ambii şoferi au declarat organelor vamale că se deplasează spre Bucureşti pentru a achiziţiona marfă şi că nu au bunuri de declarat.
Conform legislaţiei vamale în vigoare, întreaga cantitate de 476.000 ţigarete (23.800 pachete), precum şi cele două autoutilitare, care aveau confecţionate locuri special amenajate pentru trecerea frauduloasă a frontierei cu ţigări de contrabandă, au fost reţinute în vederea confiscării de către autoritatea vamală.
Având în vedere faptul că în ambele cazuri au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi conducători auto dosare penale, urmând a fi prezentaţi procurorilor, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.





Tigări de contrabandă confiscate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare. Un bărbat de 35 de ani a fost reţinut pentru infracţiuni asimilate contrabandei, ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri.
Ieri, 12 august a.c., poliţişti de investigare a fraudelor sătmăreni, alături de luptători de intervenţie rapidă şi sprijinţi de ofiţeri D.G.I.P.I., sub directa supraveghere a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au acţionat în municipiul Satu Mare, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse din tutun.
În timpul acţiunii, poliţiştii au încercat să oprească în trafic, în intersecţia Burdea din municipiu, un autoturism al cărui conducător nu a oprit la semnalul oamenilor legii. Conducătorul auto a refuzat să coboare din autoturism şi să se legitimeze, s-a blocat în interior şi a forţat plecarea de pe loc, lovind un taxi care circula regulamentar şi încercând să lovească un poliţist de intervenţie rapidă, care s-a apropiat de autoturism. Poliţistul s-a ferit şi s-a agăţat de suportul portbagajului aflat deasupra autoturismului, fiind târât aproximativ 100 de metri, fără ca şoferul să oprească.
Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, care a fost găsit abandonat într-o parcare din cartierul Micro 14. Conducătorul acestuia a încercat să fugă, însă a fost prins şi imobilizat.
În urma efectuării de verificări, în autoturism au fost găsite 5.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană.
Conducătorul auto, Cristian Z. de 35 de ani, din Satu Mare, este cercetat în stare de reţinere pentru infracţiuni asimilate contrabandei, ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *