Vremea azi

În cadrul întâlnirii, reprezentanţii la vârf ai celor două ministere vor aborda, din punct de vedere strategic, cooperarea între cele două ţări în etapa de pre-aderare la Spaţiul Schengen, dar şi după data integrării.
De asemenea, discuţiile experţilor români şi bulgari se vor axa pe activitatea structurilor poliţiei şi poliţiei de frontieră, cu accent pe acţiunile specifice care se desfăşoară în zona de frontieră, precum şi pe aspectele referitoare la implementarea prevederilor Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea poliţienească transfrontalieră în materie penală, semnat la Vidin, la 19 mai 2009.